”Mi-a plăcut să gândesc încet și bine. Am ales profesionalismul și demnitatea în fața pacienților!”

Doctorul Alexandru Pascu emana prin fiecare gest și fiecare cuvânt echilibru, profunzime intelectuală și luciditate. Alexandru Pascu s-a născut la Sibiu în 1941. Mama sa a fost asistent universitar la catedra de farmacologie a Facultății de Medicină a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În timpul războiului familia s-a mutat la Sibiu și ulterior, după pierderea prematura a mamei, s-a mutat la Ploiești unde a urmat gimnaziul și liceul. Tânărul elev al Liceului ”Sfinții Petru și Pavel”- ”Liceul IL Caragiale”  și-a găsit pasiunea și calea, pentru că nu i-a plăcut matematica, a ales medicina.

Dr-Alexandru-Pascu-17

În 1959, Alexandru Pascu a intrat la Facultatea de Medicină de la Cluj  pe care a absolvit-o după 6 ani. Au urmat 3 ani de medicină rurală și apoi specializarea  în ORL, precum și mutarea la București.  Șansa unică a fost câștigarea unui concurs de specialist în fono-audiologie și întâlnirea cu profesorul Dorin Hociotă.  Susținut de acesta, Alexandru Pascu a urmat cursuri de specializare și perfecționare la Bordeaux (Franța) și Stockholm (Suedia).

Paralel cu devenirea profesională, sportul (handbal, șah și scrimă) și-a găsit loc în viața viitorului medic Alexandru Pascu. Scrima este sportul care i-a provocat mintea și a pus trupul să depășească limite pe care nu bănuia că le poate trece. După cariera de la juniori, care s-a încheiat cu medalie la naționale, Alexandru Pascu a ales însă studiul și s-a dedicat medicinei. Scrima însă i-a adus întâlnirea pe planșa vieții cu Ana Pascu, cea care i-a devenit soție.

Au pornit într-o călătorie pe viață în care s-au motivat unul pe celălalt și au pornit fiecare spre Excelență în domeniul lor. Ana Pascu a câștigat medalii olimpice și mondiale, a condus Federația de Scrimă în cea mai prolifică perioadă a sa, și a devenit al doilea om din conducerea scrimei mondiale, în timp ce  Alexandru Pascu a urcat toate treptele unei cariere științifice, dedicată cercetării și dezvoltării unei noi specialități medicale în România.

Alexandru Pascu a fost omul care a introdus în România competențe medicale noi, Audiologia și Patologia Vestibulară. A fost părintele Audiologiei și, prin excelență, acesta a fost proiectul de suflet pe care și l-a creat și l-a dezvoltat în România.

Seriozitatea, conștiinciozitatea față de studiu, entuziasmul, dedicarea şi rigurozitatea medicală  au făcut la  Alexandru Pascu să reușească să introducă Audiologia între specialităţile ORL din ţara noastră  şi să o menţină la nivelul de vârf, fiind mereu la curent cu noutăţile internaționale ale acestui domeniu, colaborând cu liderii din cercetarea internațională.

Gândirea profundă și deschisă, vasta cultură pe care Alexandru Pascu a avut-o i-au permis să aibă  viziune în dezvoltarea Audiologiei medicale sub aspectul  didactic şi de cercetare. A înființat împreună cu  profesorul Romeo Călăraşu,  Colegiului de Audiologie şi Protezare auditivă în cadrul UMF „Carol Davila” şi a introdus profesia de audiolog în România. A creat primul Laborator de Explorări Audio-Vestibulare din Europa de est și un program naţional de screening auditiv la nou-născut şi de implant cohlear.

Alexandru Pascu a reprezentat România în Federaţia Europeană a Societăţilor de Audiologie, a introdus în ţara noastră curriculumul internaţional de pregătire în Audiologie şi a oferit astfel tinerilor absolvenţi ai Colegiului de Audiologie cunoaştere, dar şi oportunităţi de angajare.

Generozitatea și dăruirea au caracterizat modul în care a împărțit tot ceea ce a învățat de la zero în specialitatea sa, cursurile sale de perfecționare în acest subdomeniu al ORL au creat bazele unei rețele de specialiști audiologi în România.

Alexandru Pascu a fost mentor de o valoare profesională incontestabilă pentru mulți dintre actualii medici specialiști în audiologie din România. Alexandru Pascu este unul dintre pionierii și pilonii care au construit renumele institutului în care a lucrat. Inspirația, profesionalismul și efortul său rămân veșnic în inimile celor care l-au cunoscut și pe care i-a tratat.

Alexandru Pascu
s-a stins pe 16 martie 2022